Patru directori de școală au fost premiați în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului, organizate de Asociația pentru Valori în Educație (AVE). Decernarea premiilor a avut loc luni seara, la Opera Națională București, în prezența a peste 700 de invitați: directori de școli, profesori, elevi, lideri din business, reprezentanți ai administrației locale și centrale, ai ONG-urilor.
Titlul de Directorul Anului 2025 a fost câștigat de Mariana Stan de la Școala Gimnazială nr. 1 din Dor Mărunt (județul Călărași). La categoria Inovare, a fost premiat Marius-Cosmin Pintea, directorul Liceului Teoretic Teiuș din județul Alba, iar la categoria Antreprenoriat, Iulian-Ninel Nicolae, directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Magheru” din Caracal (județul Olt). Titlul de Directorul Anului 2025 pentru Egalitate de Șanse i-a revenit Sorinei Marinela Perșinaru de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din București. Cei…



