Un studiu recent realizat de oameni de știință de la Universitatea Thomas Jefferson (SUA) a arătat că muzica lui Mozart, ascultată în timpul procedurilor medicale minore de către nou-născuți, le poate atenua acestora într-o oarecare măsură durerea.
Cercetarea, prima de acest gen, realizată într-un spital comunitar din Bronx, New York, pe 100 de copii de numai două zile, născuți la termen, a măsurat durerea acestora în timp ce li se lua sânge și în timp ce bebelușii ascultau muzica lui Mozart, scrie Science Alert.
Tuturor li s-a administrat o doză mică de soluție de zahăr cu două minute înainte de procedură, pentru a li se ameliora durerea. 54 dintre sugari au ascultat cântecul de leagăn al lui Mozart timp de 20 de minute înainte, în timpul testelor și cinci minute după acestea. Niciunul dintre bebeluși nu a putut fi îmbrățișat sau alinat de către părinți.
Testul de sânge a făcut parte din screeningul de rutină pentru afecțiuni rare,…

