Circa 10% dintre medici intenţionează să demisioneze din contractele de gărzi suplimentare, în cadrul protestelor organizate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, informează marţi sindicatul.
Acţiunea este una de avertizare precoce, menită să determine Guvernul să identifice soluţiile necesare pentru onorarea revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.
„În această fază a protestului, pentru toţi medicii care semnează pentru participarea la această acţiune de pe platforma dedicată protestului în numele lor este transmisă către unităţile sanitare înştiinţarea privind intenţia de a demisiona din contractele aferente gărzilor suplimentare”, susţin sindicaliştii.
În acelaşi timp, înştiinţarea privind intenţia de a demisiona este transmisă, în mod individual, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Guvernului.
Forma de transmitere constituie în sine o modalitate de protest, instituţiile statului luând…