Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 189 de voturi „pentru”, 74 „împotrivă” şi 10 abţineri, proiectul legii învăţământului superior.
Asta după ce mai devreme tot azi a adoptat prima dintre legile Educației, cu modificări la admitere, Bac la religie și exmatriculare.
Pentru ambele legi, Camera Deputaţilor este primul for sesizat, Senatul este decizional.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, în plen, că „legea învăţământului superior cuprinde o serie de reforme importante pentru mediul academic, menite să sprijine studenţii pe tot parcursul lor şi să dezvolte calitatea programelor oferite”.
„Se înfiinţează programul naţional de reducere a abandonului universitar care vizează creşterea retenţiei studenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi prevede măsuri pentru a sprijini tranziţia de la liceu către universitate.
Mai mult, propune măsuri pentru reînmatricularea studenţilor de tip a doua şansă. Ca o noutate,…