
Nicușor Dan pleacă la Suceava după ce desemnează noul premier
După anunțul pe care îl va face joi, 17 septembrie, la ora 17:00, când este așteptat să desemneze următorul prim-ministru al României, președintele Nicușor Dan

După anunțul pe care îl va face joi, 17 septembrie, la ora 17:00, când este așteptat să desemneze următorul prim-ministru al României, președintele Nicușor Dan

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, avertizează asupra situației critice din sistemul sanitar și solicită alocarea de fonduri din sistemul de rezervă al Guvernului. Rogobete

Mult discutata alianță dintre PNL și USR are șanse să se concretizeze, a confirmat prim-vicepreședintele liberalilor, Ciprian Ciucu, în emisiunea Ai Aflat! de miercuri. Primarul

După încleștarea dintre jandarmi și fermieri de azi, odată cu lăsarea întunericului, Piața Victoriei s-a cufundat într-o liniște deplină. În grupuri sau singuratici, oierii și-au

Deputatul PNL Ionel Bogdan a confirmat marți, 15 septembrie, într-o conferință de presă organizată la Palatul Parlamentului, că partidul condus de Ilie Bolojan își propune

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, că au fost virate salariile angajaților Metrorex, după ce bugetul companiei a

Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord au semnat luni, 14 septembrie, la Cardiff, un memorandum comun prin care susțin dreptul națiunilor lor de
Fostul prim-ministru Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa actualei direcții de politică externă a României, acuzând o izolare diplomatică severă, pe care

Președintele României, Nicușor Dan, va fi prezent duminică, 13 septembrie, și luni, 14 septembrie, la Summit-ul European dedicat Regiunii Arctice, organizat în orașul finlandez Rovaniemi,

Premierul demis Ilie Bolojan a transmis un nou mesaj în contextul blocajului politic. Bolojan susține că prelungirea provizoratului poate genera costuri tot mai mari pentru