Un bărbat a profanat cartea sacră a musulmanilor în fața unei moschei la Stockholm.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a criticat joi Suedia pentru că a autorizat o manifestație în timpul căreia a fost ars un Coran, întunecând și mai mult șansele de a vedea această țară nordică aderând la NATO, scrie La Libre Belgique.
„Îi vom învăța pe occidentalii aroganți că a-i insulta pemusulmani nu ține de libertatea de exprimare”, a declarat Erdogan într-o intervenție televizată, adăugând că el condamnă acest incident „în termenii cei mai duri”.
Un irakian în vârstă de 37 de ani care a fugit din țara sa a dat foc miercuri câtorva pagini dintr-un exemplar al unui Coran în fața celei mai mari moschei din Stockholm în timpul unei „adunări” autorizate de poliția suedeză.
Acest gest, criticat și de Maroc și de SUA, a adunat circa o sută de gură cască și de jurnaliști. Însărcinatul du afaceri al Suediei la Rabat a fost convocat miercuri la…