Spitalele din Beijing şi din nordul Chinei se confruntă cu o creştere a numărului de copii cu boli respiratorii, în condiţiile în care ţara intră în prima iarnă de la relaxarea controalelor stricte din timpul pandemiei de Covid-19.
Timpii de aşteptare pentru un consult la medic se întind pe ore întregi, sute de pacienţi stând la coadă la unele spitale pentru copii în marile oraşe din nordul Chinei, potrivit unui reportaj CNN şi presei chineze.
Pe platforma chineză de socializare Weibo, o fotografie distribuită pe scară largă arată un ecran de spital care îi anunţa pe pacienţi că la coadă se aflau peste 700 de persoane cu un timp de aşteptare estimat la 13 ore.
Un oficial de la Spitalul de Pediatrie din Beijing a declarat presei de stat că media actuală de peste 7.000 de pacienţi zilnic „depăşeşte cu mult capacitatea spitalului”.
🏥📣🦠Internal videos from China reveal a current outbreak of mixed respiratory pathogens across mainland China….

