Discopatia lombară este o suferință a celor mulți și apare pe măsură ce înaintăm în vârstă. Este cauzată de modificările degenerative la nivelul discului intervertebral, modificări care apar în mod inevitabil.
Afectarea discului intervertebral este cea mai frecventă cauză a durerii lombare. Deși degenerarea acestuia este o parte naturală a îmbătrânirii, o nouă cercetare relevă o corelație între apariția diabetului zaharat de tip 2 și durerile de spate, scrie Medical Xpress.
Cercetătorii de la Universitatea San Diego, din California, au descoperit că diabetul zaharat de tip 2 are un impact asupra coloanei vertebrale, în special asupra discurilor intervertebrale, se arată într-un raport publicat de jurnalul PNAS Nexus.
Oamenii de știință au descoperit că persoanele care suferă de diabet zaharat de tip 2 se confruntă și cu un risc crescut de degenerare a discurilor.
Discurile intervertebrale acționează ca niște perne între oasele coloanei…

