Boala Lyme, o infecție bacteriană transmisă de căpușe, afectează în fiecare an aproape o jumătate de milion de persoane numai în SUA. În cele mai multe cazuri, antibioticele elimină eficient infecția, dar, în cazul unora dintre pacienți, simptomele persistă luni sau ani.
Cercetătorii de la MIT și de la Universitatea din Helsinki au descoperit acum că transpirația umană conține în mod normal o proteină care poate proteja împotriva bolii Lyme. Numai că studiile au arătat că aproximativ o treime dintre oameni au o variantă mutantă a acestei proteine, care nu oferă o protecție la fel de bună.
Nu se știe exact cum anume inhibă proteina SCGB1D2 dezvoltarea bacteriei Borrelia burgdorferi, care cauzează boala Lyme, dar cercetătorii speră să valorifice capacitățile protectoare ale proteinei pentru a crea creme de piele care ar putea ajuta la prevenirea bolii sau pentru a trata infecțiile care nu răspund la antibiotice, scrie New York…

