Frunzele unui arbore originar din India, care creşte însă şi în Australia şi în regiuni tropicale, s-au dovedit promiţătoare în oprirea răspândirii în organism a celulelor cancerului de sân, au descoperit oamenii de ştiinţă.
Albizia lebbeck (Alle) este denumirea ştiinţifică a arborelui siris, care funcţionează ca agent natural pentru a combate metastazele cancerului de sân.
Descoperirea, prezentată în revista Scientific Reports, arată că frunzele plantei ar putea împiedica răspândirea celulelor canceroase în alte părţi ale corpului.
„Capacitatea de a împiedica migrarea celulelor canceroase este deosebit de importantă pentru a preveni răspândirea cancerului în organe, un proces esenţial în ceea ce priveşte forma letală a multor tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân”, a declarat dr. Dilber Uzun Ozsahin, profesor asociat la departamentul de imagistică medicală şi diagnostic al Universităţii Sharjah, din Emiratele Arabe Unite.
Dr….

