
Senatul SUA a adoptat proiectul de lege privind securitatea Mării Negre
Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat joi seara legea privind autorizarea bugetului apărării SUA, în cadrul căruia era și proiectul de lege Black Sea

Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat joi seara legea privind autorizarea bugetului apărării SUA, în cadrul căruia era și proiectul de lege Black Sea

Președintele rus Vladimir Putin le-a transmis vineri liderilor africani prezenți la summitul Rusia-Africa de la Sankt Petersburg că Moscova tratează cu respect propunerea lor de

Sportivii ucraineni vor putea concura în competiții sportive internaționale alături de ruși și belaruși, cu condiția ca aceștia din urmă să păstreze un statut neutru

Statele Unite țin secret de mult timp un program care recuperează și inversează tehnologic obiecte zburătoare neidentificate, a declarat în fața Congresului un fost ofițer

DNA a anunțat vineri că a deschis un dosar penal in rem care are ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni

Ministerul Finanțelor anunță vineri că facturarea electronică devine obligatorie de la 1 ianuarie 2024 pentru toate tranzacțiile între firme. Joi a fost publicată în Jurnalul Oficial

În opinia șefului diplomației americane, conducătorii de stat africani „știu exact cine este responsabil pentru situația actuală”. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken le-a

Se poartă discuții cu privire la un coridor terestru de la Varna până în portul Kavala, scrie publicația elenă Naftemporiki. Grecia și Bulgaria analizează

Ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunță că a avut joi o primă întâlnire de lucru cu directoarea generală a SG Recover din cadrul Comisiei Europene,

Partidul Socialist al prim-ministrului în funcție, care a ieșit primul pe liste în Catalonia și Țara Bascilor, a primit sprijinul partidelor independentiste. Sprijin care i-ar