
Bolojan le-a pus gând rău unor companii de stat: Cele care nu pot fi salvate trebuie închise
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că acele companii de stat care nu pot fi salvate trebuie închise, iar cele care

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, într-o conferință de presă, că acele companii de stat care nu pot fi salvate trebuie închise, iar cele care

Guvernul Bolojan se remarcă, printre altele, prin lipsa aproape totală de transparență când vine vorba de relația cu jurnaliștii. Secretomanie instituită este demnă de puteri

Președintele Nicușor Dan vede rezultate concrete livrate de coaliția de guvernare. „Ca perspectivă generală, evident că vedem multe discuții în spațiu public, foarte multe în

Un complet ÎCCJ, format din judecătorii Alin Nicolescu, Adrian Glugă și Valerica Voic, a decis strămutarea dosarului lui Victor Micula de la Oradea la Alba

Un camion condus de un cetățean moldovean a fost descoperit joi în Vama Albița că transporta arme de foc și lansatoare de rachetă. Camionul a

19 Nov 2025 – 20:46 actualizat: 19 Nov 2025 – 20:53 Miercuri, 19 noiembrie 2025, a început, la Cinema Muzeul Țăranului, Festivalul

Peste 80% dintre tinerii medici se tem să refuze gărzi neplătite, circa 50% dintre rezidenți nu au încredere în calitatea pregătirii medicale pe care o

Anul trecut, un studiu realizat de Laura Murphy, profesoară de drepturile omului și sclavie contemporană la Universitatea Sheffield Hallam (Regatul Unit), a fost refuzat spre

Zeci de angajați ai Parlamentului, de la personal tehnic, liftiere și șoferi s-au mobilizat marți într-un protest pe holul central al forului, nemulțumiți de tăierile

Germania va ridica embargoul parțial asupra armelor impus Israelului începând cu 24 noiembrie, a anunțat luni un purtător de cuvânt al guvernului, informează „La Libre