
Un detaliu relansează zvonurile despre sănătatea lui Vladimir Putin
Sănătatea lui Vladimir Putin este din nou subiect de discuție. Imagini recente cu președintele rus îi arată mâna dreaptă umflată, cu vene proeminente, reaprinzând speculațiile

Sănătatea lui Vladimir Putin este din nou subiect de discuție. Imagini recente cu președintele rus îi arată mâna dreaptă umflată, cu vene proeminente, reaprinzând speculațiile

Încleștarea pe viață și pe moarte dintre magistrați, cu autorități ale statului precum și cu societatea civilă pentru prezervarea pensiilor speciale, a ajuns într-o faza

În prima sa vizită oficială în Franța, Mahmoud Abbas, președintele statului Palestina [sic!], s-a întâlnit cu Emmanuel Macron pentru a consolida această recunoaștere, a discuta

Domeniul apărării devine noua componentă strategică a relațiilor bilaterale dintre România și Germania, iar securitatea cibernetică ar trebui să fie o preocupare esențială în toate

Donald Trump l-a primit luni la Casa Albă pe Ahmad al-Sharaa, o premieră pentru un șef de stat sirian de la independența țării în 1946

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat luni că a decis sesizarea organelor abilitate pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare la violență,

Președintele Nicușor Dan afirmă că România are toate datele pentru a deveni un hub de inovație și producție în zona industriei de apărare în Europa
MAE, prin intermediul Consulatului General la Istanbul, a fost sesizat pe 8 noiembrie, printr-un apel pe telefonul de urgență, cu privire la producerea unui atac

În România vor rămâne staționate trupe americane, dar vor exista unele modificări în modul de rotație a militarilor, le-a declarat vineri reporterilor șeful Pentagonului, Pete

Nicușor Dan susține că în România nu există capacitatea administrativă de a transforma niște idei care sunt corecte în niște principii. ”Teoretic, dumneavoastră ar trebui