Guvernul a decis să trimită 10 milioane de euro Republicii Moldova pentr administrațiilor locale și dezvoltarea mediului rural.
„Să știți că, în doua ședință de guvern, împreună cu toți membrii Guvernului, am hotărât ca, din Fondul de rezervă al primului-ministru, să trimitem o parte din ajutorul pe care și l-a asumat România către Republica Moldova. Și am trimis 10 milioane de euro, toate destinate administrațiilor locale și dezvoltării mediului rural din Republica Moldova”, a spus Ciolacu la sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România.
Premierul a mai transmis că „satele și comunele noastre nu se pot dezvolta cu demagogie, ci cu grădinițe, dispensare, sisteme de alimentare cu apă și gaz. Iar sute de miliarde de lei necesare pentru a investi în asemenea obiective vin exclusiv din fonduri europene”.
„E nevoie de aleși pricepuți, capabili să se bată pentru bani și la Bruxelles, și la București, dar și pe…



