Foto: Facebook University of Cambridge
Limba română va fi, începând cu acest an universitar, parte din oferta educaţională a Universităţii Cambridge din Marea Britanie.
Potrivit Ministerului Educației, Institutul Limbii Române anunţă organizarea concursului pentru ocuparea a patru posturi de lector de limba română la următoarele instituţii de învăţământ superior:
- Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord;
- Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc;
- Universitatea „Sf. K. Ohridski” Sofia, Republica Bulgaria;
- Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.
„Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani.
Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti prin:
- activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultaţii,…