Rafila, despre revendicările sindicatelor din Sănătate: Sunt trei categorii și sunt pe punctul de a fi rezolvate

Sindicaliștii din Sănătate au trei tipuri de revendicări și toate sunt pe punctul de a fi rezolvate, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor reprezentative din domeniu.

„E normal să existe astfel de revendicări. Eu m-am întâlnit cu toate sindicatele, cele reprezentative din domeniul sanitar, m-am întâlnit cu prima dată cu cei de la Sanitas, am discutat şi cu cei de la Meridian, ulterior au fost preluaţi de un coleg de-al meu, un secretar de stat.

Cunosc foarte bine revendicările lor, unele sunt mai vechi şi lucrul pe care l-am discutat şi l-am stabilit şi sper să putem să ne ţinem de cuvânt şi unii şi alţii este următorul. Sunt trei categorii de revendicări”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat duminică la B1Tv despre solicitările sindicaliştilor din Sănătate.

El a precizat că prima solicitare se referă la deblocarea posturilor din Sănătate.

„În primul rând, este vorba despre…

Citeşte mai mult

Ştiri pe acelaşi subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *