Un studiu de amploare a arătat că singurătatea, la mijlocul vieții și la bătrânețe, crește riscul de demență cu 31%, un procent deloc de neglijat.
E cea mai mare analiză de până acum privind legătura dintre singurătate, depresie și declinul cognitiv, au anunțat autorii, în studiu fiind cuprinse aproape 609.000 de persoane din întreaga lume.
O cercetare recentă arăta că singurătatea poate fi la fel de nocivă pentru sănătatea oamenilor ca fumatul a 15 țigări pe zi. De asemenea, studiile anterioare au mai descoperit o legătură între singurătate și probleme de sănătate precum accidentul vascular cerebral și boala Parkinson. Iată că singurătatea e chiar mai periculoasă de atât, atacând pe toate fronturile.
Noul studiu, publicat în revista Nature Mental Health, a constatat că singurătatea crește riscul de demență din toate cauzele, boala Alzheimer sau demență vasculară.
De asemenea, crește cu 15% riscul de insuficiență cognitivă…

