Ministerul Educației vrea să pună capăt fenomenului migrației școlare prin vize de flotant, care a dus în ultimul deceniu la depopularea școlilor de cartier și la supraaglomerarea unităților din zonele centrale.
Daniel David, ministrul Educației, a declarat că va colabora cu Ministerul de Interne pentru identificarea unor soluții legislative care să acorde prioritate copiilor cu domiciliu stabil în circumscripția școlară la înscrierea în clasa pregătitoare.
„Nu este corect ca vizele de flotant să aibă aceeași valoare ca domiciliul stabil”, spune ministrul Educației, făcând referire la actuala legislație care tratează cele două forme de reședință în mod egal din punct de vedere administrativ.
În acest moment, copiii care dețin viză de reședință temporară pot fi înscriși la fel de ușor la o școală dintr-o zonă dorită, în detrimentul celor care locuiesc cu acte în regulă în apropierea unității de învățământ.