Războiul nuclear și utilizarea inteligenței artificiale în scopuri distructive sunt două dintre amenințările care ar putea provoca dispariția omenirii până în anul 2100, potrivit unei noi evaluări globale prezentate de Comisia Lancet. Experții atrag însă atenția că probabilitatea acestor scenarii rămâne redusă și că există posibilități reale de intervenție pentru fiecare dintre riscurile identificate.
Comisia Lancet pentru amenințările globale la adresa sănătății în secolul XXI a identificat 17 pericole majore pentru omenire pentru următoarele aproximativ șapte decenii. Lista include atât scenarii extreme, precum conflictul nuclear, cât și probleme care afectează deja milioane de oameni: poluarea, malnutriția copiilor, obezitatea sau reducerea ajutorului internațional, relatează The Guardian.
Potrivit raportului, în scenariul nuclear, cantitatea de particule ajunsă în straturile superioare ale…


