Complexul Educațional Laude-Reut a avut onoarea și profunda emoție de a primi, cu ocazia Galei Hanukkah 2025, oaspeți cu totul speciali din Israel – pe micuța Abigail Edan și familia sa.
Abigail Edan este fetița care, în dimineața tragică de 7 octombrie 2023, a trecut prin experiențe greu de imaginat pentru orice copil. În acea zi, familia ei a fost atacată cu o cruzime extremă: părinții săi au fost uciși în fața ei și a fraților săi, iar Abigail a fost răpită. Cei doi frați ai săi au reușit să se ascundă într-un dulap, martori neputincioși ai ororii. După șapte săptămâni de captivitate, Abigail a fost eliberată, iar ea și frații săi au fost preluați de părinții adoptivi – sora mamei și soțul acesteia, care le-au oferit un cămin plin de iubire, sprijin și siguranță.
Doamna Tova Ben-Nun Cherbis, fondator și președinte al Complexului Educațional Laude-Reut, a păstrat legătura cu familia lui Abigail după întoarcerea acesteia…


