Pentru cancelarul Olaf Scholz alegerile au reprezentat un indicator la mijloc de mandat, iar semnele nu sunt deloc bune, comentează The New York Times.
Alegătorii germani au facilitat victoria conservatorilor de centru la alegerile locale din Bavaria – precum și din Hessa, un land mai mic din centrul țării – sancționând astfel cele trei partide care guvernează țara acum.
Deși toate cele trei partide de guvernământ au pierdut duminică voturi, cel puțin simbolic, Alternativa pentru Germania, de extremă-dreaptă, și un alt partid populist au fost învingătorii clari ai serii, adjudecându-și niște rezultate-record în comparație cu alte landuri din vestul țării.
Rezultatul este considerat drept un semnal major la mijloc de mandat pentru guvernul de coaliție națională al cancelarului social-democrat Olaf Scholz, care a primit lovituri destul de dure. Ele sunt, totodată, un semnal legat de o serie de tendințe politice semnificative la nivelul țării, și…



