
„Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat”
Marcel Boloș, noul ministru al Finanțelor, a anunțat, sâmbătă, la ce concluzii a ajuns după o săptămână de la preluarea mandatului, dar și ce își

Marcel Boloș, noul ministru al Finanțelor, a anunțat, sâmbătă, la ce concluzii a ajuns după o săptămână de la preluarea mandatului, dar și ce își

Letonia a transmis, sâmbătă, că își consolidează securitatea la frontieră, la fel ca vecinul său eston, relatează AFP. Această ţară baltică nu le mai permite

Ziua 486 de război în Ucraina. Armata ucraineană a anunţat că „observă” încăierarea dintre şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin şi înaltul comandament rus,

Fostul ministru al Culturii, social-democratul Lucian Romașcanu, a declarat că speră ca noul ministru, Raluca Turcan, să continue proiectele pe care le-a început el în

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede posibilitatea decontării, de la 1 ianuarie 2024, a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici şi personalul contractual primării

Alertă de securitate la Moscova, după ce șeful grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, a declanșat revoluția în Rusia. Într-un mesaj direct și fără ocolișuri, Prigojin

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, sâmbătă, că este informat în permanență cu privire la situația din Rusia, de către responsabili ai Ministerului Apărării Naționale și

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia, el fiind informat în permanenţă despre ce se întâmplă. ”Suntem în contact

Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat, joi, noi finanţări pentru România – în valoare de 675 milioane euro -, pentru transport, dezvoltare urbană şi

Sorin Grindeanu a anunțat vineri că Ministerul Transporturilor a cheltuit toți banii europeni. Aflat în vizită la Podul suspendat deasupra Dunării, dintre Brăila şi Tulcea