
USR a adus mesajele profesorilor greviști
Este scandal, miercuri, în Parlament. Aleșii USR au luat pancartele profesorilor care au manifestat marți în București și le-au afișat în plen. „Am dus în

Este scandal, miercuri, în Parlament. Aleșii USR au luat pancartele profesorilor care au manifestat marți în București și le-au afișat în plen. „Am dus în

Guvernul va adopta, joi, prin ordonanţă de urgenţă, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un

Moment istoric! Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată

Președintele României, Klaus Iohannis a fost decorat sâmbătă în cadrul ceremoniei de decernare a Premiul Civic German, la Castelul Benrath, din Düsseldorf, Republica Federală Germania.

Gabriela Firea, ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a prezentat câteva dintre evenimentele dedicate copiilor, organizate de Direcțiile Generale de Asistență Socială și

România este ”pe drumul cel bun al digitalizării”. Țara noastră a fost reprezentată cu succes la Luxemburg în cadrul reuniunii miniștrilor responsabili cu telecomunicațiile. Bogdan

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a transmis, pe pagina sa de Facebook,

Soția fostului parlamentar și lider CJ Vaslui, Corneliu Bichineț, a murit în somn, în urma unui infarct, la Bruxelles, acolo unde se afla împreună cu

Președintele Klaus Iohannis și-a depus, recent, declarația de avere. Potrivit documentului, președintele a economisit în ultimul an suma de suma de 30.000 de lei. Klaus

Ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, vine cu o veste bună pentru români. Pe lângă ajutoare precum bani pentru alimente și mese calde ori