Topul celor mai bune diete rămâne neschimbat pentru al șaptelea an consecutiv. Potrivit experților, dieta de pe primul loc este flexibilă, include multe legume și fructe și favorizează longevitatea.
Cea mai bună din dietă din 2024 este cea mediteraneană, ocupând pentru al șaptelea an consecutiv primul loc în clasamentul publicat de US News & World Report.
Ierarhia pe care compania media americană o dă publicității în fiecare an este întocmită de un grup de experți din care fac parte medici, nutriționiști și cercetători specializați în procesul de slăbire. Aceștia evaluează cele mai populare diete, inclusiv programe comerciale precum WeightWatchers, luând în calcul factori precum valoarea nutrițională completă, sustenabilitatea pe termen lung și cât de ușor poate fi respectată.
Dieta medieteraneană domină clasamentul din 2024, ocupând locul întâi cu un scor general de 85,1%, dar și primul loc la șapte alte categorii.

