Una dintre cele mai sâcâitoare și persistente dureri e cea de spate, tot aceasta fiind probabil și cel mai des întâlnită. Însă ea poate fi prevenită, arată un studiu recent.
Cercetarea realizată de oamenii de știință de la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie a arătat că mersul pe jos mai mult de 100 de minute pe zi poate reduce riscul de dureri lombare cronice cu până la 23 – 24%.
Durerile lombare afectează persoane de toate vârstele și reprezintă una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel mondial. Conform datelor globale, acestea sunt responsabile pentru 7,7% din totalul anilor trăiți cu dizabilitate, scrie Medical Xpress.
Pe de altă parte, mersul pe jos este una dintre cele mai accesibile și ieftine forme de exercițiu fizic. Deși ghidurile internaționale recomandă activitatea fizică pentru gestionarea durerilor lombare cronice, ele nu oferă indicații privind frecvența sau durata mersului pe jos. Și tocmai…


