Preşedintele Klaus Iohannis promulgă, marţi, Legile Educaţiei, într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni. Evenimentul este programat pentru ora 08:30.
Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior, pe data de 22 mai. Parlamentarii USR şi partidului Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe legile educaţiei naţionale.
Cele două partide au argumentat că au găsit mai multe prevederi neconstituţionale, cele mai grave fiind limitarea dreptului la învăţătură al copiilor şi încălcarea principiul egalităţii în drepturi.
„În ceea ce priveşte legea învăţământului preuniversitar, argumentele de neconstituţionalitate se referă la limitarea accesului la educaţie în funcţie de vârstă, posibilitatea de exmatriculare a elevilor şi discriminarea în ceea ce priveşte admiterea la liceu. USR a subliniat, de asemenea, posibile încălcări ale drepturilor…