Contele Tibor Kálnoky a declarat, marți, la Viscri, după plecarea Regelui Charles al III-lea, că a fost onorat de vizita suveranului britanic, iar șederea acestuia a fost una „în siguranță și perfect armonioasă”.
„A fost o onoare pentru mine și o bucurie revederea cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea. Având întotdeauna o deosebită grijă ca actualul Rege Charles al III-lea să se simtă bine la noi în timpul sejurului privat, le mulțumim tuturor celor care au contribuit ca vizita Majestății Sale să fie una plăcută”, a declarat contele Tibor Kálnoky, citat de Agerpres.
„Întâlnirile personale ale Majestății Sale cu oamenii din partea locului și turiștii au fost extrem de primitoare și călduroase. Vreau să vă asigur de faptul că șederea Majestății Sale a fost una în siguranță și perfect armonioasă”, a mai declarat contele Tibor Kálnoky.
Întrebat de jurnaliști cum s-a comportat de această dată Regele Charles al III-lea în…