Cu o zi înainte de începerea anului școlar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) îi cheamă pe profesori la proteste, care să dureze până când vor fi abrogate măsurile de austeritate adoptate prin Legea 141/2025.
„Dacă nu suntem toți, educația va fi distrusă iremediabil de Guvernul Bolojan”, afirmă liderul FSLI, Simion Hăncescu, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook. El avertizează că măsurile adoptate aruncă școala românească „cu 15–20 de ani în urmă” și că efectele lor „sunt extrem de dăunătoare pentru un sistem vital al unei națiuni”.
Sindicalistul subliniază că aceste decizii „cinice”, luate „cu acceptul partidelor politice aflate la guvernare”, urmăresc în realitate „distrugerea învățământului preuniversitar de stat”. „Dacă trăiam într-o țară normală, educația ar fi fost protejată în această perioadă de austeritate”, a mai spus Hăncescu.
Potrivit acestuia, cadrele…


