Începutul de an nu este despre a deveni altcineva. Este despre a deveni, puțin câte puțin, mai mult TU.
La început de an, apare aproape inevitabil o formă de reculegere interioară. Ne uităm la ce a fost, ne uităm la ce am vrea să fie și, între aceste două priviri, se strecoară o tensiune tăcută: nu sunt încă acolo unde mi-aș fi dorit, nu am făcut tot ce credeam că pot face, nu sunt chiar omul pe care îl proiectam cândva.
În acest spațiu se nasc listele, rezoluțiile, promisiunile solemne făcute nouă înșine, dar tot aici se nasc și multe dintre dezamăgirile care vor urma, pentru că schimbarea este adesea gândită ca un salt, nu ca un proces, ca o forțare a voinței, nu ca o reorientare a sensului.
Poate că întrebarea esențială nu este ce vreau să devin anul acesta, ci în ce direcție vreau să cresc, într-un mod care să fie realist, locuibil psihic și coerent cu cine sunt eu de fapt, nu doar cu imaginea pe care aș vrea să o afișez.
Din…
