Efectele aversiunii ipocrite față de politică sunt grave și reprezintă una dintre cauzele apatiei și lipsei de implicare civice din România.
Universitățile din România au o mare problemă: politica. Nu, nu este vorba despre politizarea facultăților, ci despre lipsa dezbaterilor politice și a discuțiilor despre politică în cadrul universităților. Spre deosebire de facultățile din Occident, spațiile unde au luat naștere activismul civic, politic și social, universitățile din România încearcă să se ferească de orice discuție despre politică.
Aleșii noștri (mai ales cei care nu sunt la putere) sunt rareori primiți în campusuri, iar atunci când se întâmplă, sunt invitați doar în cadre formale care de multe ori descurajează discuțiile libere și gândirea critică.
Cum arată discuțiile politice în universitățile din România?
Din păcate, vorbim aici din experiență personală. De când avem proiectul „Politică la minut”, am primit…


