Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a vorbit marţi, la Parlament, despre discuţiile care urmează să aibă loc la Cotroceni cu liderii partidelor fostei coaliţii pe marginea legii salarizării unice.
Manole a spus că liderii formaţiunilor politice au semnat un angajament, la Cotroceni, în cadrul discuţiilor anterioare pe o anvelopă bugetară de 8 miliarde de lei.
Liderii politici au luat în calcul aplicarea unor grile alternative, care pot intra în vigoare etapizat, sau chiar integral, dacă bugetul permite, mai spune Florin Manole.
Amendamentele respective sunt susţinute şi de sindicatele din educaţie şi sănătate, acolo unde au existat discuţii aprinse legate de sporurile din weekend.
„Întreaga discuţie trebuie să ţină cont de două repere esenţiale: mulţumirea celor care lucrează în educaţie, sănătate, apărare, ordine publică,…


