Persoanele active fizic rezistă mai bine la durere față de cele sedentare, dezvăluie un nou studiu, realizat pe 10.000 de adulți din Norvegia.
Cercetări anterioare, de mică anvergură, sugeraseră deja posibilitatea ca persoanele care fac sport regulat să sufere mai puțin de pe urma durerilor cronice. De data aceasta, un studiu amplu a fost realizat pe un eșantion generos de subiecți din Norvegia, iar concluzia a fost clară, relatează Medical Xpress.
Cercetători conduși de Anders Årnes, de la Spitalul Universitar din Norvegia de Nord, din Tromsø, au folosit date din două runde ale studiului Tromsø, una realizată din 2007 până în 2008 și cealaltă din 2015 până în 2016. Datele au inclus nivelurile de activitate fizică auto-raportate ale participanților și nivelurile lor de toleranță la durere, evaluate printr-un test ce a implicat scufundarea mâinii în apă rece.
A reieșit că participanții care au raportat că sunt activi fizic au avut o…