Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că se așteaptă la o continuare a negocierilor, deși nu are informații oficiale despre reluarea întâlnirilor de la Cotroceni cu președintele, Nicușor Dan, în vederea alegerii noului prim-ministru.
„Domnul președinte și echipa dumnealui au strâns constrângerile pe care le are fiecare partid, adică acele linii roșii”
Sorin Grindeanu spune că se așteaptă ca la viitoarele consultări, președintele Nicușor Dan să le prezinte și să le propună partidelor viitor premier.
„Cred că va mai fi o rundă de negocieri. Nu avem în acest moment, cum să spun eu, adresă de la Administrația Prezidențială cum că s-ar relua. Eu, cum am perceput discuțiile și consultările din această săptămână, am mai spus, mi s-a părut că domnul președinte și echipa dumnealui au strâns constrângerile pe…


