Dr. Andra Balcangiu – Stroescu, medic specialist nefrologie, diabet zaharat şi boli metabolice spune că 40% din populaţia României suferă de obezitate.
„Ultimele cifre pe care le-am văzut legate de prezenţa acestei patologii în ţara noastră sunt de tipul 40% din populaţia României suferă de obezitate, 70% din populaţie Românie suferă de un nivel de suprapondere sau obezitate, trei din patru pacienţi au încercat măcar o dată în viaţă să ţină o dietă şi peste 50% din aceştia au eşuat pentru că dietele, de cele mai multe ori, au această consecinţă, să eşueze şi să ajungem la un efect de yo-yo”, a declarat medicul, luni seară, la Medika TV,.
Potrivit acesteia, eşecul repetat al dietelor restrictive contribuie la apariţia efectului de tip yo-yo, cu impact negativ asupra metabolismului şi sănătăţii pe termen lung.
Dietele drastice, nesustenabile pe termen lung
Dr. Andra Balcangiu – Stroescu a explicat că o dietă corect aleasă trebuie…

