În ziua în care sufletul preşedintelui Iohannis s-a bucurat să promulge Legile Educaţiei, ministerul condus de fosta sa consilieră a mai făcut o gafă.
Concret, Ministerul Educaţiei a publicat marţi (cu o zi mai devreme decât era programat) ierarhia de admitere la liceu. Doar că… era greşită şi trebuie retrasă de pe site.
Instituția condusă de Ligia Deca a publicat ierarhia de admitere la liceu a elevilor, stabilind drept criteriu de departajare în caz de note egale media de absolvire a claselor V-VIII și nu notele de la română și matematică de la Evaluarea Naţională 2023.
Conform regulilor de ierarhizare prevăzute în ordinul de ministru, nota la limba română era următorul criteriu de departajare, în caz de egalitate de medii. Apoi, dacă și acestea erau egale, urma nota la matematică, abia apoi, al treilea criteriu – media de absolvire a gimnaziului.
Secretarul de stat Florian Lixandru a confirmat pentru EduPedu că există o problemă şi a…