Ministrul Sănătății anunță când se deschid Centrele de Mari Arși de la Timișoara și Târgu Mureș

România se apropie, în sfârșit, de momentul în care va putea trata pacienți cu arsuri grave în două centre moderne dedicate.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat sâmbătă că atât la Timișoara, cât și la Târgu Mureș lucrările avansează rapid, iar primele internări ar putea deveni realitate în vara anului viitor. El a precizat că ritmul lucrărilor este bun.

Alexandru Rogobete a inspectat, sâmbătă, la Timişoara, şantierul unde au loc lucrările la Centrul de Mari Arşi, el precizând că, la finalul acestui an, infrastructura unităţii va fi terminată în proporţie de 95 la sută, iar până la sfârşitul lunii martie a anului viitor şi vor fi instalate şi noile echipamente.

”Sigur că pentru o clădire atât de complexă este nevoie de o serie de avize de funcţionare, dar şi de o testare a tuturor funcţiunilor, astfel încât lucrurile să poată fi în siguranţă atunci când intră primul pacient. Păstrăm ritmul accelerat…

Citeşte mai mult

Ştiri pe acelaşi subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *