Opinia „de turmă” în rândul analiștilor și altora care examinează tendințele problematicii chineze a fost dintotdeauna predispusă la schimbări bruște, scrie în Foreign Policy Howard W. French, profesor la Columbia University.
La finalul anilor ’70, începutul anilor ’80, China era văzută în Occident ca o poveste geopolitică lipsită de mistere: Mao Zedong murise și odată cu el pieriseră longeviva căutare de către China a autarhiei, cât și deceniile de opoziție fățișă la ordinea mondială capitalistă. Conducătorii și presa din Occident aclamau ascensiunea unui conducător zâmbitor și aparent amical, Deng Xiaoping. Deși sperau la o creștere economică a Chinei, puțini se și așteptau ca țara să se profileze rapid ca un competitor economic de primă clasă.
Acea opinie a început să se schimbe în anii ’90, într-un interval remarcabil de scurt. Până la începutul anilor 2000 China ajunsese să fie considerată tot mai mult o forță…
