Nu se pune problema unei greve generale în educaţie la început de an şcolar, dă asigurări preşedintele Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor.
”În momentul de fază, e clar că există o opţiune mai mult decât serioasă ca festivităţile de începere a anului şcolar, în învăţământul preuniversitar, pe data de 8 septembrie să fie boicotate. Şi mi se pare normal ca acest lucru să fie rezultatul unui referendum declanşat la nivel naţional”, a spus Marius Nistor, la Antena3.
El a precizat că trebuie făcută distincţie între ce înseamnă boicotare şi grevă generală.
”Nu se pune problema unei greve generale. Noi vorbim doar de o boicotare în data de 8 septembrie a începutului de an şcolar. În 9 septembrie, încolo, vor fi alte acţiuni pe care le gândim la nivel naţional, de altă natură. Dacă va fi vorba de vreo grevă generală, asta o vom stabili împreună cu colegii noştri din ţară”, a precizat Marius Nistor.
Reprezentantul…



