Nicușor Dan îi trimite pe profesorii universitari pe TikTok: Sunt acolo 9 milioane de români. Altfel, vom fi în două realități paralele

Președintele Nicușor Dan avertizează asupra distanței tot mai mari dintre mediul academic și spațiul în care o mare parte a societății își ia informațiile. El a dat exemplul TikTok, despre care spune că este folosit de nouă milioane de români, și i-a îndemnat pe specialiști să fie mai prezenți în dezbaterea publică.

Șeful statului a făcut declarațiile joi, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București.

„Poate miza acestei perioade în societatea noastră este dacă reuşim să fim o societate a cunoaşterii, o societate în care deciziile sunt luate pe adevărurile ştiinţei, o societate în care raportarea cetăţenilor la societate se face prin adevăruri care sunt recunoscute, în care raportarea cetăţenilor la propria sănătate se face prin raportare la cunoaşterea medicală, în care raportarea cetăţenilor la trecutul nostru se face prin cercetarea istorică”, a spus Nicușor Dan.

Citeşte mai mult

Ştiri pe acelaşi subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *