„O inadvertență care nu a produs niciun efect academic sau profesional”/„Îmi place să cred că nu e o campanie împotriva mea”

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi trecut informații false în CV și susține, într-o declarație acordată în exclusivitate pentru MEDIAFAX, că este vorba despre o simplă inadvertență, fără consecințe academice sau profesionale.

Ministrul Transporturilor a menționat în CV-ul său faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009 și că realitatea ar fi alta. Ziariștii au remarcat că el a fost înscris la cursuri într-o altă perioadă decât cea trecută în CV.

”Vreau să explic lucrurile clar: singura inadvertență este faptul că în locul perioadei 2005-2006, când am urmat cursurile Universității, apare perioada 2008-2009. Nimic altceva. De altfel, pun la dispoziție jurnaliștilor diplomele mele fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Mai mult, această inadvertență nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă…

Citeşte mai mult

Ştiri pe acelaşi subiect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *