Șansa de a găsi un loc de muncă odată ce anii de școală s-au încheiat scade în România, pe măsură ce te îndepărtezi de marile orașe. La firul ierbii, realitatea este că doar 74,8% dintre tineri s-au angajat în 2023, odată ieșiți de pe băncile școlii, potrivit ultimelor date Eurostat.
Restul de peste 25% nu fac decât să adâncească o criză a forței de muncă resimțită din plin de angajatori, iar rădăcinile sunt adânc înfipte în problemele pe care sistemul de învățământ le are în România.
Acolo unde statul nu ajunge, ONG-urile reușesc să facă minuni.
”Educația, mai ales în mediile vulnerabile, este critică pentru noi toți. Sectorul privat depinde de forța de muncă, generată doar de un nivel corespunzător al studiilor. Așadar, ca societate, avem două opțiuni: fie ne implicăm și îi ajutăm pe copiii de azi să fie tinerii responsabili de mâine, fie continuăm să generăm șomeri.
Deja avem 400.000 de persoane care ar putea fi…



