Parchetul European a efectuat miercuri șapte percheziții domiciliare în România cadrul unei anchete privind o fraudă de 2 milioane de euro legată de proiecte IT, anunță Biroul de presă al EPPO.
Două persoane au fost reținute, inclusiv principalul suspect, iar alte patru au fost plasate sub control judiciar.
Perchezițiile au fost efectuate în mai multe locații, cum ar fi București și județele Iași, Vaslui și Ilfov. Măsuri de investigație au fost întreprinse și în Belgia, Bulgaria, Italia, Lituania și Spania, precum și în Republica Moldova.
Este vorba despre o companie care a solicitat fonduri nerambursabile de până la 2 milioane de euro de la Uniunea Europeană, pentru un proiect IT privind dezvoltarea de soluții software inovatoare (PIST — Platformă Inovatoare pentru Tranzacții Financiare Rapide și Sigure).
Conform anchetei, între 2020 și 2022, beneficiarul proiectului a depus documente false sau inexacte pentru servicii și bunuri care nu au…



