Sistemul de sănătate din România are două viteze, spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. El a explicat că sunt medici care vin din timpul lor liber pentru a salva vieţi, dar și unii care refuză să-și consulte pacienţii.
„Avem un sistem de sănătate cu două viteze. Avem un sistem de sănătate care oferă sacrificiu din partea medicilor, devotament. Au fost oameni care au venit de acasă, fără să îi cheme nimeni, să trateze pacienţii. Şi avem şi o parte din sistemul de sănătate unde oameni care fac de gardă nu catadicsesc să îşi vadă pacienţii, aşa cum ar trebui să o facă, nu din obligaţie. Noi tot timpul discutăm de obligaţii. Să fii medic ai nu numai un jurământ, ai o conştiinţă şi o datorie să îţi exerciţi profesia.
Pacientul trebuie să fie, într-adevăr, în centrul atenţiei personalului medical. Se întâmplă peste tot aşa şi aceste cazuri cum au fost cele de la Urziceni şi Botoşani creează foarte mari…

