China și Cuba negociază construirea unei noi baze militare comune pe insulă.
Negocierile au declanșat alarma la Washington cu privire la posibilitatea ca Beijingul să detașeze trupe și să desfășoare operațiuni de securitate la puțin peste 160 de kilometri de coasta Floridei, potrivit ziarului The Wall Street Journal, preluat de La Razon.
În acest sens, Administrația Biden a desecretizat o serie de documente ale serviciilor de informații în urmă cu câteva săptămâni pentru a demonstra că activitățile de spionaj ale Chinei în Cuba au loc cel puțin din 2019.
Discuțiile pentru instalarea centrului de operațiuni nu s-au concretizat încă, dar sunt într-o fază avansată, potrivit serviciilor americane de informații. În acest scenariu, Casa Albă s-a pus pe treabă pentru a arunca în aer acordul. Washingtonul vrea să folosească posibilele îndoieli care pot exista în rândul negociatorilor cubanezi cu privire la suveranitate ca un atu, relatează WSJ.
…