Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că profesorii care constată că elevii şi-au făcut temele cu ajutorul inteligenţei artificiale ar trebui să-i verifice şi oral pe elevi, pentru a vedea dacă într-adevăr au înţeles lucrurile pe care le-au scris în lucrarea respectivă.
Daniel David a afirmat, joi, la Digi24, că profesorii ar trebui să le vorbească deschis elevilor despre inteligenţa artificială, iar aceştia să recunoască dacă au făcut temele cu ajutorul acestui instrument.
„Să-i înveţe pe copii că inteligenţa artificială este un instrument pe care ei pot să-l folosească. Elevii să recunoască în lucrarea făcută că au lucrat cu un sistem de inteligenţă artificială, iar profesorii să verifice lucrarea nu în variantă scrisă, ci în examen oral.
Chiar nu contează dacă ai lucrat-o singur sau ai lucrat-o cu inteligenţa artificială. Vreau să stau faţă în faţă cu tine cinci minute, să îţi pun 2-3 întrebări, să văd…



