Pierderea dinților nu este, de cele mai multe ori, o simplă consecință a vârstei sau a unei igiene deficitare. Cauzele pot fi o serie de afecțiuni cronice care provoacă inflamație în organism și afectează structura osoasă și capacitatea organismului de a se vindeca. Diabetul, osteoporoza, parodontoza sau înaintarea în vârstă pot accelera degradarea structurilor de susținere ale dinților.
Vestea bună: inclusiv în astfel de situații complexe, dinții pot „crește” la loc, în sensul în care pot fi înlocuiți prin soluții moderne de implantologie. Tratamentul dentar în cazul unui pacient care suferă de boli cronice trebuie integrat în contextul medical general al pacientului, iar succesul pe termen lung depinde de rigoarea planificării și de respectarea etapelor terapeutice. Mai multe despre acest subiect și protocoalele de implant dentar pentru diverse afecțiuni cronice ne povestește Dr. Ionuț Leahu, medic stomatolog în cadrul Regina Maria…

