Inteligența artificială este folosită tot mai mult pentru a depista semnele cancerului mai precis decât ochiul uman antrenat, iar un model de IA cu o rată de succes aproape de 100%, dezvoltat de un grup internațional de cercetători, duce lucrurile în domeniu la un nou nivel.
Cunoscut sub numele de ECgMPL, modelul poate analiza imagini microscopice ale celulelor și țesuturilor pentru a identifica cancerul endometrial – una dintre cele mai comune forme de tumori reproductive – cu o acuratețe impresionantă de 99,26%.
Iar cercetătorii spun că acest model poate fi adaptat pentru a identifica o gamă largă de boli, inclusiv cancerul colorectal și oral.
„Modelul ECgMLP propus depășește metodele existente, obținând o acuratețe de 99,26%, depășind modelele de învățare prin transfer și modelele personalizate discutate în cercetare, fiind totodată eficient din punct de vedere computațional”, a declarat Asif Karim de la Universitatea Charles Darwin din…