În celelalte țări europene supraviețuirea bolnavilor de cancer poate fi mai lungă datorită diagnosticului care se pune în stadii incipiente, ceea ce în România e cu mult mai greu, inclusiv pentru că nu avem un Registru Național de Cancer. Este motivul pentru care nu poate fi calculată cu precizie nici incidența diferitelor tipuri de cancer, nici rata de supraviețuire, spune conf. univ. dr. Dana Lucia Stănculeanu, președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România.
Într-un interviu acordat spotmedia.ro, conf. Stănculeanu a arătat că Registrul de Cancer a fost înființat încă din 2007 prin ordin al MS, dar fără norme și o finanțare dedicată, nu a funcționat niciodată.
Dna conf. Stănculeanu face parte din noua comisie care din februarie lucrează la noul Plan Național de Cancer și a explicat de ce versiunea anterioară nu era aplicabilă: „trebuie să fie însoțit de norme definite și să prevadă inclusiv finanțarea. Dacă nu…