Rezultatele unei cercetări recente arată că un mic dejun întârziat este asociat cu un risc mai mare de probleme fizice și psihologice, dar și cu o creștere a mortalității în rândul adulților aflați la vârsta mijlocie și înaintată mai în vârstă.
Dacă studiile pe această temă s-au concentrat până acum pe copii sau adulți tineri, cercetătorii de la Mass General Brigham și-au îndreptat atenția asupra adulților de vârstă mijlocie și mai înaintată, pentru a înțelege mai bine dacă orele de masă sunt legate de probleme de sănătate asociate îmbătrânirii. Acest grup demografic a fost, în mare parte, ignorat în ceea ce privește știința crononutriției – adică momentul în care mâncăm.
„Până acum, am avut o înțelegere limitată a modului în care se schimbă programul meselor la vârste mai înaintate și cum se leagă aceste schimbări de sănătate și longevitate”, spune autorul principal al studiului, Hassan Dashti, doctor în…

