Aproape 20% (una din cinci femei) dintre femeile care au avut nevoie de un tratament de fertilitate cum este și fertilizarea in vitro (FIV), pentru a concepe primul copil, au șanse să rămână însărcinate pe cale naturală în viitor, arată un studiu recent realizat în Marea Britanie.
Cercetarea, prima de acest fel, a analizat date din 11 studii efectuate cu ajutorul a peste 5.000 de subiecți, femei din întreaga lume, între 1980 și 2021, pentru a evalua cât de frecvent s-a întâmplat ca acestea să rămână însărcinate în mod natural după ce au avut un copil conceput cu ajutorul unui tratament de fertilitate.
Cercetători de la University College London (UCL) au descoperit că cel puțin una din cinci femei a conceput în mod natural, de cele mai multe ori în decurs de trei ani, după ce a avut primul copil folosind un tratament de fertilitate, precum FIV, se arată într-un raport publicat de jurnalul Human Reproduction și citat de The Guardian.
De menționat e…

